Recunoaştere

Şi dac-am învățat greşit
Că o iubire e de negăsit?
Că nu-i menită să-ntregească
O lipsă neagră, sufletească?

Un dor în chip întunecat,
Ce-ncet el pare nesecat.
Ce suflet zace fără formă,
Crezând c-un altul îl transformă?!

De ce să vină să-ntregească,
Când rolul e să recunoască?
Doar să se-alăture-mpreună,
Fără dorința de-a supune.

Şi totuşi... ce ne-mpinge,
Să căutăm, să amăgească,
Că-i tot o lipsă sufletească,
Când ea e pururea firească?